Atat Publicitatea cat si Relatiile Publice joaca un rol tot mai important in viata sociala, fiind vehiculate si indisolubil legate de comunicarea de masa, al carei rol si efecte atat asupra individului cat si societatii in ansamblu sunt binecunoscute.
Ele sunt expresii ale unor paradigme economice, sociale si chiar politice si se bucura de sprijinul unui aparat teoretic din ce in ce mai sofisticat. Atat Publicitatea cat si Relatiile Publice au imprumutat si adaptat cu succes concepte, teorii si tehnici din stiintele sociale si in special din sociologia opiniei publice, psihologie aplicata, antropologie, management, retorica si analiza statistica. Acestea se folosesc “ de instrumente teoretice care le permit sa analizeze si sa inteleaga individul in relatiile sale cu propriile dorinte si motivatii, in interactiunile sale cu ceilalti din societate, in perceptia pe care o are asupra mijloacelor de comunicare si a modurilor de reprezentare a acestora” .
Daca la inceputut Publicitatea lucra mai mult intuitiv, informativ, bazandu-se pe geniul unor creativi de exceptie, tendinta actuala este de a se baza din ce in ce mai mult pe cercetare. Obiectivul este de a face din Publicitate mai degraba o “investitie” decat un “joc al intamplarii”, de a aborda consumatorul pe baza unor “tehnologii de comunicare” fundamentate stiintific, bazate pe un aparat conceptual solid si o abordare strategica.
Desi la prima vedere Publicitatea pare a tine mai degraba de marketing (deci de stiintele economiei) decat de sociologie sau psihologie – asa cum afirma chiar unii autori de marca cum ar fi P. Kotler & Mindak – tot mai multi specialisti in domeniu apeciaza ca Publicitatea se revendica mai degraba din sociologia comunicarii si psihologia aplicata.
Prin efectele pe care Publicitatea si Relatiile Publice – prin faptul ca sunt vehiculate de mass media – le au asupra individului si structurilor sociale, acestea au devenit factori care influenteaza semnificativ viata sociala, inducand chiar schimbari majore. Astfel, in tarile dezvoltate economic, nici o decizie politica sau sociala importanta nu este luata fara consultanta specialistilor in comunicare si fara a se avea in vedere efectele asupra opiniei publice.
Introducere
Posted by : Admin on
Monday, July 20, 2009
|
Categorie:
Introducere in Publicitate
|
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comentarii:
Post a Comment